Colegiul Economic Mangalia
Turcu Diana Beatrice
Bordei Alisa Rebeca
Zaharia Miruna Maria
Prof. Coordonator Tănase Ionela
​
Where Thoughts Dwell
I stare up at the Moon. It sits, buoyed by a mantle of clouds against a black sky. Sitting back, I take in the crisp smell of the night air and moss-covered rocks, mindlessness taking over me as I close my eyes. The fresh smell of earthy grass is quickly replaced by the fetor of doubt, filling my lungs as I am reacquainted with bitter reality.
How many hours have I spent mulling over past mistakes and regrets? How much time have I spent pondering about my future and its possibilities? The number may be too worryingly high for my liking, so I prefer not to dwell on it for too long.Sometimes, I can’t help but bask in my own mental squalor, years of built up trauma and repression rarely lead to a happy ending.
The rain pours down and there’s not much I can do to stop it.
My dreams, which have always been infrequent and fleeting, come more regularly. They are more confusing than ever, more disruptive. I once so rarely dreamed while awake, but now it happens all the time. I usually forget them the second I take a step back to reflect on them, fleeing my mind as I get preoccupied with the tasks of my everyday life.
​
Despite life’s best attempts to bring me down, light always pierces through clouds after the rain subsides. I must defy its cruel nature because life is worth living, even if it hurts you, even if you hurt in it.
​
The elation of success and the pain of failure is the double-headed phoenix that fights itself in order for us to strengthen ourselves.
The rain is still pouring down, but I’ve learned how to face its challenges and power through its trials.
Colegiul Economic Mangalia
Turcu Diana Beatrice
Bordei Alisa Rebeca
Zaharia Miruna Maria
Prof. Coordonator Tănase Ionela
Locul unde gândurile sălășluiesc
Privesc cu uimire Luna. Pe cerul întunecat ea stă, învăluită de o mantie de nori. Mă las pe spate, dominată de mirosulaerului nopÈ›ii È™i al muÈ™chiilor ce acoperă pietrele, în timp ce-mi închid ochii. Mirosul proaspăt de iarbă este înlocuit rapid de fetorul incertitudinii, umplându-mi plămânii până când simt din nou gustul realității amare.
Câte ore am petrecut gândindu-mă la greÈ™elile È™i regretele din trecut? Cât timp am cugetatasupra viitorului meu È™i a posibilităților sale? Poate îngrijorător de mult pentru gustul meu, aÈ™a că prefer să nu insist asupra sa pentru mult timp.Uneori, mă cufund pur È™i simplu în propria mea suferință;anii plini de durere È™i reprimare rareori duc la un final fericit.
Ploaia se revarsă și nu pot face nimic s-o opresc.
Visele mele, care au fost întotdeauna rare È™i trecătoare, vin mai regulat. Sunt mai neclare ca niciodată, mai perturbatoare. Rareori visam cu ochii deÈ™chiÈ™i, dar acum se întâmplă tot timpul. De obicei le uit de îndată ce încerc să le analizez È™i caut un refugiu în treburile mele de zi cu zi.
Chiar dacă viaÈ›a încearcă din greu să mă doboare la fiecare pas, lumina mereu reuÈ™eÈ™te să îÈ™i facă loc printre nori, după ce ploaia trece. Trebuie să-i sfidez natura crudă pentru că viaÈ›a merită trăită, chiar dacă doare, chiar dacă răneÈ™ti pe altcineva în ea.
​
Euforia unui succes È™i durerea unui eÈ™ec este phoenix-ul cu două capete care se luptă cu el însuÈ™i pentru ca noi să ne întărim.
Ploaia încă se revarsă, dar am învățat să-i înfrunt orice provocare È™i să trec peste fiecare val cu care mă întâlnesc.